Praia de Luz e o statiune maritima standard. Valuri simetrice de beton spoit-alb despart un dormitor-fagure in spatii personale. In capsulele ingaduitoare ale circuitului de vile vegeteaza o populatie trecatoare, pe jumatate prezenta, pe jumatate absenta: turistii. In cea mai mare parte importati din nordul rece al Marii Britanii si Scandinaviei, turistii se simt bine la Praia de Luz, unde regasesc, imediat, acea indiferenta tacuta care da decorul vietii de acasa. Algarve e o constelatie in expansiune. Praia de Luz e doar un punct minuscul, clonat de zeci de puncte gemene, albe, betonate, de la un cap la altul al provinciei Algarve. Inima acestui loc, de mult concesionat de localnicii resemnati „developer“-ilor de faguri betonati, bate egal, sub supravegherea anosta a confortului. O regularitate nichelata face regula vietii. Rezervatia e impecabila, selecta, muta si uniforma. Nu exista cultura. Locul nu are istorie – sau, daca are, in ruinele romane aflate la citiva kilometri, nimic nu pare mai neinteresant si mai alaturi de scopul principal al vietii la Praia de Luz: placerea, abandonul in moravurile sic ale Suburbiei (cea mai activa si influenta forma de organizare a societatilor occidentale contemporane). Suburbia e un conglomerat ordonat de ritualuri si automatisme separate, intr-o colonie prospera, undeva, la o distanta navetabila de Londra, Düsseldorf sau Hamburg. Sociologii au crezut, mult timp, ca ritmul tipizat al suburbiei e dat de consum, de mica transhumanta comoda care misca familii model, in „family cars“, de la supermarket spre acasa si de acasa spre institutiile populate de „professionals“: banci, cabinete medicale private, firme de PR.