Un Robespierre al secolului XXI
Rating:
Voturi: 4
ALAIN Badiou e un intelectual discret. Nu are nevoie de presa sau de televiziune pentru a atrage atentia. Desi a fost crescut la sinul extremei stinga, a cunoscut mijloacele de propaganda ale leninismului si tehnica maoismului, Badiou prefera sa actioneze cumpatat, cu rabdare si fara prea mari riscuri. Tactica functioneaza perfect. La seminarul lui de la Ecole Normale Supérieure se calca in picioare peste 300 de persoane, studenti tineri si batrini, simpatizanti de extrema stinga sau de extrema dreapta, profesori, medici, cadre din intreprinderi, barbati nerasi, prost imbracati sau foarte eleganti, femei delasate in cautare de senzatii tari… Publicul e divers si numeros. De ce vin sa-l asculte pe Badiou? E in mare parte un mister. Dincolo de angajamentul politic, discursul e confuz, sacadat, presarat cu trimiteri stiintifice in domeniul matematicii. Pentru a-l descifra, seminarul trebuie citit si recitit cu atentie, tinindu-ne de nas, si chiar atunci, dupa mari eforturi, neintelegerile sunt numeroase.
Romancier si dramaturg, Badiou colaboreaza cu regizori cunoscuti precum Antoine Vitez si Christian Schiaretti.
Animeaza „Les Conférences du perroquet“ si e membru al Academiei de Filozofie din Brazilia. A contribuit la dezvoltarea Universitatii Vincennes devenita Paris VIII si a reusit sa o transforme intr-o fortareata inexpugnabila de extrema stinga.
Badiou e un antifilozof dupa criteriile lui Jean- François Revel. In loc sa vorbeasca (scrie) despre viata, dragoste, natura sau despre om in general, Badiou face politica. Bineinteles, sub o forma mai mult sau mai putin disimulata, insa aluziile la actualitatea politica si economica sunt frecvente. La peste 70 de ani, Badiou e un intelectual „bransat“, „in“, cum se spune. Un intelectual de „blog“, caruia ii place sa se defuleze. Impreuna cu slovenul Slavoj Žižek si francezii Medhi Belhaj Kacem, Daniel Bensaïd, Jacques Rancière, Etienne Balibar, alti intelectuali la moda, Badiou vrea sa refaca lumea. Are pretentia de a fi creat un sistem mai ales datorita celor doua carti, L’Etre et l’Evénement (1988) si Logique des mondes (2006). Realitatea e „multipla“ si „inconsistenta“, iar rolul adevarului e acela de a dezvalui „inconsistenta“, spune Badiou. Filozofie de militant ce satisface un public disperat, in cautarea unor concepte incomprehensibile.
Eseul L’Ethique publicat in 1994 l-a relansat. Aparuta doar in citeva exemplare, cartea circula in universitati si licee, profesorii si-o imprumuta „pe ascuns“. Cu timpul, devine un bestseller. Autorul contesta sfirsitul ideologiilor si isi manifesta increderea in succesul comunismului. Nu sovietic, care, intr-adevar, a esuat pentru ca a fost prost aplicat, insa cel adevarat, pur, reprezentat de maoism. Zecile de milioane de morti? Un accident. Aceste victime au fost rezultatul „insurectiei permanente“. Ideea e pura, a fost prost pusa in practica. Astfel il contrazice pe Marx cu praxis-ul lui, primul de altfel care a prevazut, fara sa-si dea seama, esecul comunismului.
Badiou e un intelectual angajat in sensul sartrian. In anii 1970, facea parte din grupul lui Deleuze, Barthes, Foucault, Sollers si, bineinteles, Sartre. In mai 1968 era pe baricade. Vroia sa schimbe lumea. Facea parte dintr-o organizatie maoista – UCPML (Union pour la construction d’un parti marxiste-leniniste) – ce nu ezita sa recurga la violenta. Inalt, solid, Badiou are argumente irefutabile pentru a-i convinge pe recalcitranti. In uzine, scoli sau universitati, nu e bine sa-l contrazici. Oamenii il asculta fara sa creada. Perioada de militantism activ se termina prin 1975–1976. Badiou ajunge la catedra, de unde isi continua prelegerile.
Societatea in care traim nu e justa, spune el. Muncitorii sunt exploatati, saracii sunt numerosi. Toti sunt victimele liberalismului si democratiei capitaliste. Sarkozy e reprezentantul tip al liderului capitalist fara scrupule. In eseul De quoi Sarkozy est-il le nom? (2007), Badiou il descrie ca pe un om politic de dreapta ce a instaurat un regim „pétainiste soft“. Un fel de fascism „cool“. Noul presedinte al Frantei ar fi reabilitat violenta si persecutia. Tinerii, cei „fara acte“, imigrantii sunt victimele lui principale. Bineinteles, pentru a se debarasa de acest regim politist, solutia ramine revolutia. O revolutie radicala, in care capetele trebuie sa cada. Nu din intimplare a semnat o petitie de solidaritate cu „teroristii din Tarnac“ arestati la sfirsitul lui noiembrie pentru ca au sabotat mai multe cai ferate in Franta.
Precum extrema stinga simpatizata de ziaristii francezi, Badiou sustine ca sistemul democratic e la originea succesului lui Sarkozy. Fara alegeri, acesta nu ar fi reusit niciodata. Iar cei care l-au ales sunt doar niste „sobolani“. Democratia e perversa, nu convine revolutionarilor de tipul lui Badiou pentru ca prin sistemul alegerilor nu ar putea sa ajunga niciodata la putere. Badiou stie probabil ca Partidul Comunist nu a cistigat niciodata si nicaieri alegeri libere si democratice. Doar violenta si insurectia l-au adus la putere. Sfirsitul sistemului „capitaloparlamentarist“ e singura solutie la criza actuala, scrie Badiou intr-un articol din ziarul le Monde publicat pe 17 octombrie. „Vom reinvia comunismul, in haine noi. Omenirea se va emancipa in jurul Ideii de comunism“. Militantul de extrema stinga nu simpatizeaza insa cu partidul anticapitalist al lui Olivier Besancenot, omul politic: „Un mod de actiune prea traditional“ (a se intelege… insuficient de violent).
Comunismul adevarat – un cuvint „devalorizat si prostituat de secolul XX“ – e acela in care „nu mai sunt interese“. Toata lumea e egala, toti indivizii au acelasi statut. E societatea utopica refacuta de nostalgicii comunismului. Dupa acestia, comunismul nu a reusit pentru ca nu s-a debarasat de sistemul de clase. A distrus burghezia (nu insa complet) si a dat nastere unei alte clase de persecutori. In noua societate visata de Badiou nu vor fi nici intelectuali, nici muncitori. Vom fi toti egali in toate. Nu vor mai fi nici exploatatori, nici exploatati. Vom trai dupa modelul comunismului „generic“, ca „Idee ce controleaza actiunea“. Vom trai sfirsitul exploatarii omului de catre om – si viceversa, as adauga eu.
Badiou nu doreste un „om nou“. Se multumeste cu cel dinaintea comunismului. Crede in oameni „asa cum sunt ei“. Ii crede capabili de „dezinteres“, deci gata sa se debaraseze de capitalism. Fortati de un aparat represiv? De ce nu, daca e nevoie… Oricum, sistemul comunist le va propune o „organizatie sociala ce are alte scopuri decit perpetuarea puterii“.
„Fara orizontul comunismului, fara aceasta Idee, nimic in devenirea istorica si politica nu e de natura a interesa filozoful“, scrie Badiou in D’un désastre obscur (1991). „Eliberarea estului Europei a fost un «dezastru obscur»„. „Ma gindesc la Robespierre“, continua Badiou, „la 9 Termidor: «Republica e pierduta! Tilharii triumfa!»„
Badiou e un negationist procomunist. Nici nu are alte pretentii. Daca s-ar fi declarat de extrema dreapta, presa si televiziunea l-ar fi ignorat sau l-ar fi criticat intr-un mod agresiv. Cum Badiou e de extrema stinga, desi ideile sale nu au mult de invidiat extremistilor din cealalta parte, beneficiaza de clauza ideologiei celei mai favorizate.
Acest Robespierre al secolului XXI, corcit cu Mao si Lenin, doreste distrugerea sistemului capitalist si a societatii democratice. Deocamdata, el profita din plin de binefacerile ei: e invitat in Statele Unite, America Latina, Asia, Australia la conferinte si cursuri platite cu bani grei, ce provin de altfel din sectorul privat, capitalist. Profita de internet, de globalizare, de concurenta aeriana, de restaurantele gastronomice si de hotelurile de lux. Statul sarko-pétainist ii permite sa calatoreasca, sa scrie si sa spuna ce vrea. Oare ce ar face Badiou in societatea pe care si-o doreste? Cine l-ar mai invita sa strabata lumea si sa dea conferinte? Ar fi doar un intelectual al noii puteri sau un tortionar zelos?
Paris, decembrie 2008
Romancier si dramaturg, Badiou colaboreaza cu regizori cunoscuti precum Antoine Vitez si Christian Schiaretti.
Badiou e un antifilozof dupa criteriile lui Jean- François Revel. In loc sa vorbeasca (scrie) despre viata, dragoste, natura sau despre om in general, Badiou face politica. Bineinteles, sub o forma mai mult sau mai putin disimulata, insa aluziile la actualitatea politica si economica sunt frecvente. La peste 70 de ani, Badiou e un intelectual „bransat“, „in“, cum se spune. Un intelectual de „blog“, caruia ii place sa se defuleze. Impreuna cu slovenul Slavoj Žižek si francezii Medhi Belhaj Kacem, Daniel Bensaïd, Jacques Rancière, Etienne Balibar, alti intelectuali la moda, Badiou vrea sa refaca lumea. Are pretentia de a fi creat un sistem mai ales datorita celor doua carti, L’Etre et l’Evénement (1988) si Logique des mondes (2006). Realitatea e „multipla“ si „inconsistenta“, iar rolul adevarului e acela de a dezvalui „inconsistenta“, spune Badiou. Filozofie de militant ce satisface un public disperat, in cautarea unor concepte incomprehensibile.
Eseul L’Ethique publicat in 1994 l-a relansat. Aparuta doar in citeva exemplare, cartea circula in universitati si licee, profesorii si-o imprumuta „pe ascuns“. Cu timpul, devine un bestseller. Autorul contesta sfirsitul ideologiilor si isi manifesta increderea in succesul comunismului. Nu sovietic, care, intr-adevar, a esuat pentru ca a fost prost aplicat, insa cel adevarat, pur, reprezentat de maoism. Zecile de milioane de morti? Un accident. Aceste victime au fost rezultatul „insurectiei permanente“. Ideea e pura, a fost prost pusa in practica. Astfel il contrazice pe Marx cu praxis-ul lui, primul de altfel care a prevazut, fara sa-si dea seama, esecul comunismului.
Badiou e un intelectual angajat in sensul sartrian. In anii 1970, facea parte din grupul lui Deleuze, Barthes, Foucault, Sollers si, bineinteles, Sartre. In mai 1968 era pe baricade. Vroia sa schimbe lumea. Facea parte dintr-o organizatie maoista – UCPML (Union pour la construction d’un parti marxiste-leniniste) – ce nu ezita sa recurga la violenta. Inalt, solid, Badiou are argumente irefutabile pentru a-i convinge pe recalcitranti. In uzine, scoli sau universitati, nu e bine sa-l contrazici. Oamenii il asculta fara sa creada. Perioada de militantism activ se termina prin 1975–1976. Badiou ajunge la catedra, de unde isi continua prelegerile.
Societatea in care traim nu e justa, spune el. Muncitorii sunt exploatati, saracii sunt numerosi. Toti sunt victimele liberalismului si democratiei capitaliste. Sarkozy e reprezentantul tip al liderului capitalist fara scrupule. In eseul De quoi Sarkozy est-il le nom? (2007), Badiou il descrie ca pe un om politic de dreapta ce a instaurat un regim „pétainiste soft“. Un fel de fascism „cool“. Noul presedinte al Frantei ar fi reabilitat violenta si persecutia. Tinerii, cei „fara acte“, imigrantii sunt victimele lui principale. Bineinteles, pentru a se debarasa de acest regim politist, solutia ramine revolutia. O revolutie radicala, in care capetele trebuie sa cada. Nu din intimplare a semnat o petitie de solidaritate cu „teroristii din Tarnac“ arestati la sfirsitul lui noiembrie pentru ca au sabotat mai multe cai ferate in Franta.
Precum extrema stinga simpatizata de ziaristii francezi, Badiou sustine ca sistemul democratic e la originea succesului lui Sarkozy. Fara alegeri, acesta nu ar fi reusit niciodata. Iar cei care l-au ales sunt doar niste „sobolani“. Democratia e perversa, nu convine revolutionarilor de tipul lui Badiou pentru ca prin sistemul alegerilor nu ar putea sa ajunga niciodata la putere. Badiou stie probabil ca Partidul Comunist nu a cistigat niciodata si nicaieri alegeri libere si democratice. Doar violenta si insurectia l-au adus la putere. Sfirsitul sistemului „capitaloparlamentarist“ e singura solutie la criza actuala, scrie Badiou intr-un articol din ziarul le Monde publicat pe 17 octombrie. „Vom reinvia comunismul, in haine noi. Omenirea se va emancipa in jurul Ideii de comunism“. Militantul de extrema stinga nu simpatizeaza insa cu partidul anticapitalist al lui Olivier Besancenot, omul politic: „Un mod de actiune prea traditional“ (a se intelege… insuficient de violent).
Comunismul adevarat – un cuvint „devalorizat si prostituat de secolul XX“ – e acela in care „nu mai sunt interese“. Toata lumea e egala, toti indivizii au acelasi statut. E societatea utopica refacuta de nostalgicii comunismului. Dupa acestia, comunismul nu a reusit pentru ca nu s-a debarasat de sistemul de clase. A distrus burghezia (nu insa complet) si a dat nastere unei alte clase de persecutori. In noua societate visata de Badiou nu vor fi nici intelectuali, nici muncitori. Vom fi toti egali in toate. Nu vor mai fi nici exploatatori, nici exploatati. Vom trai dupa modelul comunismului „generic“, ca „Idee ce controleaza actiunea“. Vom trai sfirsitul exploatarii omului de catre om – si viceversa, as adauga eu.
Badiou nu doreste un „om nou“. Se multumeste cu cel dinaintea comunismului. Crede in oameni „asa cum sunt ei“. Ii crede capabili de „dezinteres“, deci gata sa se debaraseze de capitalism. Fortati de un aparat represiv? De ce nu, daca e nevoie… Oricum, sistemul comunist le va propune o „organizatie sociala ce are alte scopuri decit perpetuarea puterii“.
„Fara orizontul comunismului, fara aceasta Idee, nimic in devenirea istorica si politica nu e de natura a interesa filozoful“, scrie Badiou in D’un désastre obscur (1991). „Eliberarea estului Europei a fost un «dezastru obscur»„. „Ma gindesc la Robespierre“, continua Badiou, „la 9 Termidor: «Republica e pierduta! Tilharii triumfa!»„
Badiou e un negationist procomunist. Nici nu are alte pretentii. Daca s-ar fi declarat de extrema dreapta, presa si televiziunea l-ar fi ignorat sau l-ar fi criticat intr-un mod agresiv. Cum Badiou e de extrema stinga, desi ideile sale nu au mult de invidiat extremistilor din cealalta parte, beneficiaza de clauza ideologiei celei mai favorizate.
Acest Robespierre al secolului XXI, corcit cu Mao si Lenin, doreste distrugerea sistemului capitalist si a societatii democratice. Deocamdata, el profita din plin de binefacerile ei: e invitat in Statele Unite, America Latina, Asia, Australia la conferinte si cursuri platite cu bani grei, ce provin de altfel din sectorul privat, capitalist. Profita de internet, de globalizare, de concurenta aeriana, de restaurantele gastronomice si de hotelurile de lux. Statul sarko-pétainist ii permite sa calatoreasca, sa scrie si sa spuna ce vrea. Oare ce ar face Badiou in societatea pe care si-o doreste? Cine l-ar mai invita sa strabata lumea si sa dea conferinte? Ar fi doar un intelectual al noii puteri sau un tortionar zelos?
Paris, decembrie 2008
