Repere ale traditiei biblice romanesti (II)
Rating:
Voturi: 2
1.3. In rezumat, potrivit datelor pe care le detinem, “istoria” Bibliei de la Bucuresti (1688) este urmatoarea. In misiune diplomatica la Istanbul, tinarul carturar Nicolae Milescu efectueaza intre anii 1661 si 1664 o traducere integrala a Vechiului Testament in limba romana, folosind ca izvor principal Septuaginta, in editia de la Frankfurt (1597), iar ca instrumente auxiliare o editie din 1565 a Vulgatei latinesti si Biblia slavona de la Ostrog (1581). Manuscrisul lui Milescu ajunge in Moldova si in }ara Romaneasca, fiind revizuit in Moldova de un anonim (probabil Dosoftei) si intrebuintat ca material auxiliar de un carturar muntean anonim (probabil Daniil Andrean Panoneanul) pentru realizarea altei traduceri, pe baza versiunii slavone. Textul lui Milescu, revizuit o data in Moldova, este supus unei a doua revizuiri de catre un grup de carturari munteni si tiparit la Bucuresti in 1688, la porunca si cu suportul material al domnitorului Serban Cantacuzino, de catre fratii Radu si Serban Greceanu.
2.
Vom face in continuare o prezentare succinta a principalelor editii biblice romanesti integrale, care succed tipariturii de la 1688. Din punctul de vedere al “canonului”, al continutului textual, al limbii si stilului, al raportarii la traditie, se contureaza doua directii distincte, pe care le vom numi filiera traditionala si filiera inovativa.
2.1. In filiera traditionala cuprindem toate editiile care, direct sau indirect, provin din Biblia de la Bucuresti (1688), sau reflecta, intr un fel oarecare, fie structurile textuale, fie orientarea culturala generala a acesteia.
Incepem prezentarea cu Biblia de la Bucuresti (1688) insasi.
1. Biblia ádeca Dumnezeiasca Scriptura a ceii Vechi si ale ceii Noao Leage, toate care s au talmacit dupre limba elineasca spre intelegerea limbii ruminesti, cu porunca preabunului crestin si luminatului domn Ioan Sarban Cantacozino Basaraba Voievod si cu indemnarea dumnealui Costandin Brincoveanu, marele logofat (…), Bucuresti, 1688.
Textul final tiparit la Bucuresti in 1688 a fost precedat de doua versiuni ramase in manuscris si anume:
2. Vechiul Testament – versiunea Milescu
Manuscrisul romanesc nr. 45 de la Biblioteca Filialei Cluj a Academiei Romane, fondul Blaj; contine traducerea integrala a Vechiului Testament, efectuata dupa Septuaginta de Nicolae Milescu si revizuita de un anonim moldovean (probabil Dosoftei) in a doua jumatate a secolului al XVII-lea.
3. Vechiul Testament – versiunea Daniil Andrean Panoneanul
Manuscrisul romanesc nr. 4389 de la Biblioteca Academiei Romane; contine traducerea integrala a Vechiului Testament, efectuata dupa slavona si latina de un anonim muntean (probabil Daniil Andrean Panoneanul), in a doua jumatate a secolului al XVII-lea.
Biblia de la Bucuresti (1688) a fost reeditata in vremea noastra, in transcriere interpretativa din grafia chirilica in grafia latina actuala, de trei ori si anume:
a) cu titlul Biblia adica Dumnezeiasca Scriptura a Vechiului si Noului Testament, tiparita intiia oara la 1688 in timpul lui Serban Voda Cantacuzino, domnul }arii Rominesti, retiparita dupa trei sute de ani in facsimil si transcriere cu aprobarea Sfintului Sinod si cu binecuvintarea Prea Fericitului Parinte Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1988. Tiparit in conditii tehnice de exceptie, cu un cuvint inainte semnat de patriarhul Teoctist, volumul a fost realizat de un amplu colectiv de filologi si teologi (Teodor Bodogae, Valentin Chelaru, I.C. Chitimia, Alexandru Ciurea, Mariana Costinescu, Magdalena Georgescu, Anca Cristina Gherman, Mihai Gherman, Ecaterina Ionascu, Zamfira Mihail, Aurelia Mihailovici, Ion Radu Mircea, Mihai Mitu, Alexandra Moraru, Mihai Moraru, Pandele Olteanu, Liviu Onu, Viorica Pamfil, Ion Rizescu, Octavian Schiau, Sabina Stroescu, Niculae Serbanescu, Stela Toma, Dan Simonescu, Catalina Velculescu, Ileana Zamfirescu, Florentina Zgraon), coordonat de filologul I.C. Chitimia.
Editia prezinta, “in oglinda”, facsimilul tipariturii originale, insotit, pe pagina din dreapta, de transcrierea interpretativa a textului. Notele filologice textuale, un consistent glosar si o “Nota asupra editiei” in care sunt prezentate principiile de transcriere adoptate intregesc aceasta editie.
b) cu titlul Biblia de la Bucuresti (1688), in seria Monumenta linguae Dacoromanorum. Au fost tiparite urmatoarele volume: Pars I, Genesis, Iasi, 1988 (autorii volumului: Alexandru Andriescu, Vasile Arvinte, Ioan Caprosu, Elsa Lüder, Paul Miron, Mircea Rosian, Marietta Ujica); Pars II, Exodus, Iasi, 1991 (autorii volumului: Alexandru Andriescu, Vasile Arvinte, Ioan Caprosu, Corneliu Dimitriu, Elsa Lüder, Paul Miron, Mircea Rosian, Marietta Ujica); Pars III, Leviticus, Iasi, 1993 (autorii volumului: Vasile Arvinte, Ioan Caprosu, Elsa Lüder, Paul Miron, Eugen Munteanu); Pars IV, Numeri, Iasi, 1994 (autorii volumului: Alexandru Andriescu, Vasile Arvinte, Ioan Caprosu, Ion Florea, Elsa Lüder, Paul Miron); Pars V, Deuteronomium, Iasi, 1997 (autorii volumului: Alexandru Andriescu, Vasile Arvinte, Ioan Caprosu, Eugenia Dima, Elsa Lüder, Paul Miron, Petru Zugun); Pars VI, Iosue, Iudicum, Ruth, Iasi, 2004 (autorii volumului: Alexandru Andriescu, Ileana Cimpean, Eugenia Dima, Doina Grecu, Gabriela Haja, Gustavo Adolfo Loria Rivel, Elsa Lüder, Paul Miron, Mioara Sacrieru Dragomir, Stela Toma. Consultant stiintific: N.A. Ursu); Pars VII, Regum I–II, Iasi, 2009 (autorii volumului: Al Andriescu, Tamara Adoamnei, Madalina Andronic, Elena Danila, Mioara Dragomir, Gabriela Haja, Elsa Lüder, Paul Miron, Adrian Muraru, Alexandra Roman Moraru, Mihai Moraru, Veronica Olaru. Consultant stiintific: Eugen Munteanu). Pars XI, Liber Psalmorum, Iasi, 2001 (autorii volumului: Al. Andriescu, Eugenia Dima, Gustavo Adolfo Loria Rivel, Elsa Lüder, Paul Miron. Consultant stiintific: N.A. Ursu).
Initiata in cadrul parteneriatului intre universitatile “Albert Ludwig” din Freiburg im Breisgau si “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, de profesorii Paul Miron (Freiburg), Vasile Arvinte si Alexandru Andriescu (Iasi), in anul 1986, editarea critica a Bibliei de la Bucuresti a fost conceputa ca o lucrare complexa de mari dimensiuni, care sa ofere o imagine completa a intregului ansamblu cultural reprezentat de prima versiune integrala a Bibliei in limba romana; caci, in afara de textul tiparit la Bucuresti in 1688, sunt editate integral si celelalte doua versiuni contemporane, cuprinse in ms. 45 si Ms. 4389. Dupa ample studii introductive de natura filologica si lingvistica, cele trei versiuni biblice romanesti din secolul al XVII lea sunt dispuse, “in oglinda”, pe coloane paralele. Pe coloana I este prezentat in facsimil textul chirilic original; coloana a II-a este rezervata aceluiasi text, transpus, in transcriere fonetica interpretativa, din grafia chirilica in grafia romaneasca actuala; a III-a si a IV-a coloana contin, in transcriere fonetica interpretativa, textul biblic corespunzator din Ms. 45 si, respectiv, Ms. 4389; in fine, pe coloana a V-a este tiparita o versiune adaptata de editori a respectivului text biblic, destinata sa faciliteze cititorului contemporan accesul la dificultatile limbii vechi. Aparatul critic al editiei este alcatuit dintr o sectiune de note filologice textuale si o alta sectiune de comentarii complexe (lexicale, traductologice, biblistica, arheologie biblica, onomastica biblica, referinte patristice etc.), legate de continutul fiecarui verset. Urmeaza indicele exhaustiv, de cuvinte si forme, al cartii biblice editate, conceput pe baze lexicografice (se dau corespondentele in germana si in franceza, se indica prima atestare a cuvintului si toate ocurentele in textul editat). In partea finala a fiecarui volum al seriei sunt date in facsimil si originalele celor doua versiuni manuscrise (Ms. 45 si Ms. 4389).
Lucrarile la aceasta editie, proiectata in 25 de volume, vor continua, pina la finalizarea ei, in cadrul “Centrului de Studii Biblico-Filologice «Monumenta linguae Dacoromanorum»“ infiintat recent in cadrul Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi.
c) cu titlul Biblia de la Bucuresti (1688). Text stabilit si ingrijire editoriala de Vasile Arvinte si Ioan Caprosu, volum intocmit de Vasile Arvinte, Ioan Caprosu, Alexandru Gafton si Laura Manea, Editura Universitatii “Alexandru Ioan Cuza”, Iasi, 2001.
4. Biblia Vulgata (1760–1761)
Desi independenta din punct de vedere textual de Biblia de la Bucuresti, aceasta versiune se mentine in cadrele stilului bisericesc al vechii romane literare si ale terminologiei biblico teologice traditionale. Initiativa de a traduce din nou integral Vechiul Testament apartine episcopului greco-catolic Petru Pavel Aaron. Pornind de la Vulgata, grupul de carturari greco-catolici coordonat de Petru Pavel Aaron (Gherontie Cotorea, Atanasie Rednic, Silvestru Caliani, Petru Pop de Daia, Ioan Sacadate, Grigorie Maior) a realizat in aproximativ doi ani (1760–1761) o versiune fluenta si relativ clara. Conservata in manuscris la Blaj, aceasta veche versiune romaneasca a fost editata sub titlul Biblia Vulgata, in 2005, la Editura Academiei Romane, cu un cuvint inainte de Eugen Simion, de un colectiv de filologi (Elena Ardeleanu, Remus Mircea Birtz, Elena Comsulea, Doina Grecu, Niculina Iacob, Elena Mihu, Valentina Serban) coordonat de istoricul Ioan Chindris. In cinci volume masive, editia cuprinde, transcrierea interpretativa a textului chirilic original, facsimile ale manuscriselor, indici lexicali pentru fiecare carte biblica, un indice de nume proprii, un studiu istorico filologic (semnat de Ioan Chindris) si unul lingvistic (apartinind Niculinei Iacob).
5. Biblia, adeca Dumnezeiasca Scriptura a Legii Vechi si a ceii Noao, care s au talmacit de pre limba elineasca pre intalesul limbii romanesti (…), Blaj, 1795.
Publicata la Blaj in 1795 de catre episcopul greco catolic Ioan Bob, masivul volum reprezinta rezultatul unei revizuiri atente efectuate de catre Samuil Micu (1745–1806) a textului tiparit la Bucuresti in 1688. Cunoscutul carturar ardelean a efectuat nu doar o actualizare din punctul de vedere al normelor limbii literare, ci si o interventie consistenta in textul Bibliei de la Bucuresti (1688), clarificind, prin raportare constanta la Septuaginta, dar si la Vulgata, multe din pasajele obscure, eliminind multe regionalisme (moldovenisme sau muntenisme), ca si unele grecisme sau slavonisme, in favoarea unor creatii lexicale interne care capatasera intre timp raspindire in uzul literar. In rest, Samuil Micu a respectat numarul si succesiunea cartilor biblice, mentinind in sumarul editiei sale toate “apocrifele”, inclusiv “Tratatul despre ratiunea dominanta” sau “Cartea a IV-a a Macabeilor”. Versiunea lui Samuil Micu a fost re publicata, in conditii grafice de exceptie, cu facsimilarea originalului, sub titlul Biblia de la Blaj, 1795. Editie jubiliara, cu binecuvintarea I.P.S. Lucian Muresan, mitropolitul Bisericii Romane Unite, Roma, 2000. Editor coordonator a fost Ioan Chindris, iar coordonarea filologica a fost asigurata de Eugen Pavel. Transcrierea interpretativa a originalului chirilic a fost realizata de Elena Ardeleanu, Ioan Chindris, Nicolae Edroiu, Elena Mihu, Florica Nutu, Dora Pavel, Eugen Pavel, Serban Turcus si Veronica Turcus, glosarul a fost realizat de Elena Comsulea, Valentina Serban si Sabina Teius.
6. Biblia de la Petersburg (1819)
Bibliia, ádeca Dumnezeiasca Scriptura a Legii vechi si a ceii noao, cu chieltuiala Rosienestii Sotietati a Bibliei, in Sanktpeterburg, in tipografia lui Nic. Grecea, in anul 1819, avgust, 15 zile.
Tiparita la Petersburg, in Rusia, sub ingrijirea lui Gavriil Banulescu-Bodoni, mitropolit de Chisinau, pentru romanii din Basarabia, la cererea si sub egida “Rosienestii Sotietati a Bibliei”, aceasta editie reprezinta o reproducere fidela, fara nici o interventie, a Bibliei de la Blaj (1795), model indicat in mod explicit in prefata, prin formula “carea mai inainte s-au tiparit in Transilvanie”. Respecta “canonul alexandrin”, incluzind cartile biblice “deuterocanonice” ale Vechiului Testament, dar fara Cartea a IV a a Macabeilor.
7. Biblia de la Buzau (1854–1856)
Biblia sau Testamentul Vechiu si Nou, acum mai indreptindu-se si curatindu-se de oarecare ziceri neobicinuite intr-aceasta tara, s a retiparit iarasi, in timpul pe cind armiile rosesti ocupau printipatul nostru, prin binecuvintarea, rivna si toata cheltuiala iubitorului de Dumnezeu Episcop al sfintei Episcopii Buzaul, D.D. Filoteiu, cavaler al ordinului Sf. Vladimir, clasul al treilea, Buzau, vol. I – 1854, vol. II–IV – 1855, vol. V – 1856.
Editia aceasta reproduce intocmai, in grafia de tranzitie a epocii, cu neinsemnate adaptari de natura lingvistica, textul Bibliei de la Blaj. Aceasta optiune este afirmata explicit si justificata, in “Procuvintare catre dreptcredinciosii cititori”, vol. I, p. 5 astfel: “Dintre Bibliile tiparite in limba noastra, mai bine talmacita si mai luminata la inteles este cea de Blaj; pe aceasta si noi am ales o de a o retipari, insa mai indreptata si mai curatita de ziceri invechite acum si obicinuite numai la fratii nostri ardeleni”. Ca si Samuil Micu, Filotei urmeaza canonul alexandrin, tiparind toate cartile “deuterocanonice” ale Vechiului Testament, inclusiv Cartea a IV-a a Macabeilor (“Tratatul despre ratiunea dominanta”), a carei mentinere este explicata cu argumente de ordin cultural general prin respectul fata de traditia locala: “Cartea aceasta nici Sf. Parinti nu o cunosc dumnezeiasca, nici in toate Bibliile grecesti nu este, pentru aceea nici intr aceasta Biblie n am voit din nou a o talmaci, ci precum se afla in Biblia cea veche romaneasca o am luat si numai pentru aceea o am pus aici, ca s au aflat in cea veche romaneasca, altmintrelea loc intre cartile Sfintei Scripturi nu poate sa aiba; asadar si noi intr aceasta de acum retiparire am lasat o iarasi fara alta talmacire, spre aducerea aminte de antica limba vorbitoare romana”.
8. Biblia lui Saguna (1856–1858)
Biblia, adeca Dumnezeiasca Scriptura a legii cei vechi si a cei noao, dupa originalul celor saptezeci si doi tilcuitori din Alexandria, tiparita in zilele prea inaltatului nostru imparat al Austriei Francisc Iosif I, subt privegherea si cu binecuvintarea excelentiei sale, prea sfintitului domn Andreiu, Baron de Saguna, dreptcredinciosul episcop al Bisericii Greco Rasaritene Ortodoxe in marele Principat al Ardealului, comander al Ordinului Leopoldin chesaro rej. austriacu si sfetnic din launtru de stat al majestatei sale chesaro regesci apostolice. Sibiiu, cu tipariul si cu cheltuiala tipografiei de la episcopia dreptcredincioasa rasariteana din Ardeal, la anul Domnului 1856–1858.
In masivul volum (1160 de pagini), ilustrat si cu 95 de gravuri de Gustave Doré, textele biblice sunt tiparite pe doua coloane, in grafia chirilica clasica. Intr o ampla introducere, Andrei Saguna ofera cititorilor informatii generale privitoare la istoria si receptarea Sfintei Scripturi. Frecvent citata si comentata de exegeti din unghiuri de vedere diferite, adesea cu implicatii confesional polemice, acest text al lui Saguna contine, intre altele, afirmarea principiului legitimitatii unei unice traditii textuale biblice in cadrul unei culturi nationale: “Limba Bibliei pentru un popor numai o data se poate face; daca s au invins piedeca cea mare a traducerii si daca poporul au primit limba aceea asa zicind in insasi fiinta sa, atunci urmatorii n au de a mai face alta, ci numai a o reinnoi si indrepta, asa cum ar fi reinnoit si indreptat traducatorul cel dintii al Bibliei, de ar fi trait pina in vremurile lor”. Mentionind cu scrupulozitate versiunile romanesti anterioare, Saguna omite tocmai editia Bibliei de la Blaj (1795) a lui Samuil Micu, al carei text il retipareste de fapt, prin intermediul editiei de la Sankt Petersburg din 1819.
9. Biblia sinodala (1914)
Biblia adeca dumnezeeasca Scriptura a legii Vechi si a Celei Noua, tiparita in zilele majestatii sale Carol I, regele Romaniei (…). Editia Sfintului Sinod, Bucuresti, 1914.
Revizuire a Bibliei de la Blaj (prin intermediul Bibliei de la Buzau si a Bibliei lui Saguna), efectuata, incepind cu anul 1895, din initiativa mitropolitului Iosif Gheorghian, de comisii succesive alcatuite din membri ai Sfintului Sinod. Este prima versiune in grafie latina autorizata de Biserica Ortodoxa. Interventiile in text sunt minore si nesemnificative in raport cu Biblia de la Blaj. Aceasta versiune s a bucurat de pretuirea si increderea unor reputati carturari ortodocsi, precum Dumitru Staniloae, Dumitru Fecioru si Bartolomeu Anania, care au considerat o ultima editie romaneasca reflectind cu fidelitate Septuaginta.
Excurs
Pina in acest moment, traditia textuala a Bibliei de la Bucuresti, trecuta prin revizia profunda a lui Samuil Micu, s a mentinut intacta, in sensul ca interventiile in text ale “diortositorilor” succesivi au fost minime si s au limitat la adaptari fonetice si morfologice, cu foarte rare inlocuiri ale unor cuvinte prin sinonime sau sintagme impuse de evolutia normelor literare. Pentru a ilustra aceasta realitate istorica, prezentam spre comparatie primele trei versete din capitolul I din Cartea prorocului Iona, asa cum apar ele in editiile traditionale succesive.
Mai intii o comparatie intre Biblia de la Bucuresti (1688) si Biblia de la Blaj (1795):
Biblia (1688)
1. Si sa facu cuvintul Domnului catra Ioná al lui Amáthi, zicind:
2. “Scoala te si pasa la Ninévi, cetatea cea mare, si striga intru ea, caci sa sui strigarea rautatii ei catra mine!”
3. Si sa scula Ioná a fugi la Tharsís de la fata Domnului si sa pogori la Iópi si afla corabie mergind la Tharsís si s au dat navlonul lui si sa sui intr insa ca sa mearga cu ei la Tharsís de la fata Domnului.
Micu (1795)
1. Si au fost cuvintul Domnului catra Ioná, feciorul lui Amáthi, zicind:
2. “Scoala si mergi la Ninévi, cetatea cea mare, si propoveduiaste intr insa, ca s au suit strigarea rautatii ei la mine”.
3. Si s au sculat Ioná sa fuga de la fata Domnului in Tharsís, si s au pogorit la Iópiia si au aflat o corabie care mergea in Tharsís si s au dat chiriia sa si au intrat intr insa sa se duca cu dinsii in Tharsís de la fata Domnului.
Se poate constata ca interventiile carturarului ardelean de la 1795 in textul Bibliei de la Bucuresti – interventii pe care le am marcat grafic prin aldine si italice – sunt importante, afectind nu doar chestiuni de ortografie, fonetica sau morfologie, destul de consistente si acestea, ci chiar substanta continutului textual, propunind optiuni de traducere diferite, prin care semnificatiile biblice originare devin mai clare si mai explicite. Le mentionam pe cele mai importante:
– in sintagma sa facu cuvintul Domnului, transpunere literala in Biblia (1688), Micu prefera verbul a fi, optiune personala, caci in Vulgata avem factum est;
– in loc de catra Ioná al lui Amáthi din Biblia (1688), Micu formuleaza mai clar relatia de rudenie Ioná, feciorul lui Amáthi, dupa Vulgata: ad Ionam, filium Amathi;
– Micu renunta la verbul pasa din vers. 2, devenit un arhaism, in favoarea lui mergi, sinonim de circulatie generala; aici Micu dovedeste o intuitie sigura a limitarilor stilului biblic traditional, caci orientarea lui latinista l ar fi putut determina sa nu renunte la o “relicva” lexicala de origine latina cum este verbul a pasa ‘a trece, a merge’;
– in locul verbului la imperativ striga din vers. 2 , Micu opteaza pentru propoveduiaste, inspirat probabil si de praedica din Vulgata, un termen mult mai explicit din punct de vedere semantic, dar si cu conotatii bisericesti mai adecvate;
– in secventa sa scula Ioná a fugi la Tharsís avem in Biblia (1688) un calc sintagmatic, constructia finala cu infinitivul fiind inlocuita de Micu printr o formulare cu conjunctivul, mai fireasca in limba romana: s au sculat Ioná sa fuga.
– in mod similar, constructia gerunziala corabie mergind la Tharsís este transformata de Micu intr o sintagma atributiva: corabie care mergea in Tharsís;
– in mod surprinzator, Micu inlocuieste neologismul navlon, “taxa platita de calatori capitanului unei corabii”, preferabil datorita preciziei functiei sale designative, prin termenul mai vag si mai general chiriia, desi in Vulgata putea constata prezenta aceluiasi grecism (lat. naulum).
Editorii ulteriori, fie ca au marturisit o sau nu, au supus textul lui Micu unor interventii minore, care tin in esenta de adaptarea la noile norme fonetice si morfologice. Simpla juxtapunere a acelorasi versete din Cartea lui Iona este elocventa in acest sens, facind inutile orice comentarii.
Micu (1795)
1. Si au fost cuvintul Domnului catra Ioná, feciorul lui Amáthi, zicind:
2. “Scoala si mergi la Ninévi, cetatea cea mare, si propoveduiaste intr insa, ca s au suit strigarea rautatii ei la mine!”
3. Si s au sculat Ioná sa fuga de la fata Domnului in Tharsís, si s au pogorit la Iópiia si au aflat o corabie care mergea in Tharsís si s au dat chíriia sa si au intrat intr insa sa se duca cu dinsii in Tharsís de la fata Domnului.
Bibl. 1819
1. Si au fost cuvintul Domnului catra Ioná, feciorul lui Amathí, zicind:
2. “Scoala si mergi la Nineví, cetatea cea mare, si propoveduiaste intr insa, ca s au suit strigarea rautatii ei la mine!”
3. Si s au sculat Ioná sa fuga de la fata Domnului in Tharsís, si s au pogorit la Ióppiia si au aflat o corabie care mergea in Tharsís si s au dat chíriia sa si au intrat intr insa sa se duca cu dinsii in Tharsís de la fata Domnului.
Filotei (1854–1856)
1. Si au fost cuvintul Domnului catre Iona, feciorul lui Amati, zicind:
2. “Scoala si mergi la Ninevi, cetatea cea mare, si propoveduieste intr insa, ca s au suit strigarea rautatii ei la mine!”
3. Si s a sculat Iona sa fuga de la fata Domnului in Tarsis, si s a pogorit la Ioppia si a aflat o corabie care mergea in Tarsis si s a dat chiria sa si au intrat intr insa, sa se duca cu dinsii in Tarsis de la fata Domnuluiz.
Saguna (1856–1858)
1. Si au fost cuvintul Domnului catra Ioná, feciorul lui Amathi, zicind:
2. “Scoala si mergi la Ninevi, cetatea cea mare, si propoveduiaste intr insa, ca s au suit strigarea rautatii ei la mine!”
3. Si s au sculat Iona sa fuga de la fata Domnului in Tharsis, si s au pogorit la Iopiia si au aflat o corabie care mergea in Tharsis si s au dat chíriia sa si au intrat intr insa, sa se duca cu dinsii in Tharsis de la fata Domnului.
Biblia sinodala, 1914
1. Si a fost cuvintul Domnului catre Ionà feciorul lui Amatì, zicind:
2. Scoala si mergi la Ninevi cetatea cea mare, si propovedueste intr’insa, ca s’a suit strigarea rautatii ei la mine!”
3. Si s a sculat Ionà sa fuga de la fata Domnului in Tarsìs, si s’a pogorit la Ioppia, si a aflat o corabie, care mergeà in Tharsis, si s‘a dat chiriea sa, si a intrat intr’insa, sa se duca cu dinsii in Tarsis de la fata Domnului.
2.
2.1. In filiera traditionala cuprindem toate editiile care, direct sau indirect, provin din Biblia de la Bucuresti (1688), sau reflecta, intr un fel oarecare, fie structurile textuale, fie orientarea culturala generala a acesteia.
Incepem prezentarea cu Biblia de la Bucuresti (1688) insasi.
1. Biblia ádeca Dumnezeiasca Scriptura a ceii Vechi si ale ceii Noao Leage, toate care s au talmacit dupre limba elineasca spre intelegerea limbii ruminesti, cu porunca preabunului crestin si luminatului domn Ioan Sarban Cantacozino Basaraba Voievod si cu indemnarea dumnealui Costandin Brincoveanu, marele logofat (…), Bucuresti, 1688.
Textul final tiparit la Bucuresti in 1688 a fost precedat de doua versiuni ramase in manuscris si anume:
2. Vechiul Testament – versiunea Milescu
Manuscrisul romanesc nr. 45 de la Biblioteca Filialei Cluj a Academiei Romane, fondul Blaj; contine traducerea integrala a Vechiului Testament, efectuata dupa Septuaginta de Nicolae Milescu si revizuita de un anonim moldovean (probabil Dosoftei) in a doua jumatate a secolului al XVII-lea.
3. Vechiul Testament – versiunea Daniil Andrean Panoneanul
Manuscrisul romanesc nr. 4389 de la Biblioteca Academiei Romane; contine traducerea integrala a Vechiului Testament, efectuata dupa slavona si latina de un anonim muntean (probabil Daniil Andrean Panoneanul), in a doua jumatate a secolului al XVII-lea.
Biblia de la Bucuresti (1688) a fost reeditata in vremea noastra, in transcriere interpretativa din grafia chirilica in grafia latina actuala, de trei ori si anume:
a) cu titlul Biblia adica Dumnezeiasca Scriptura a Vechiului si Noului Testament, tiparita intiia oara la 1688 in timpul lui Serban Voda Cantacuzino, domnul }arii Rominesti, retiparita dupa trei sute de ani in facsimil si transcriere cu aprobarea Sfintului Sinod si cu binecuvintarea Prea Fericitului Parinte Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1988. Tiparit in conditii tehnice de exceptie, cu un cuvint inainte semnat de patriarhul Teoctist, volumul a fost realizat de un amplu colectiv de filologi si teologi (Teodor Bodogae, Valentin Chelaru, I.C. Chitimia, Alexandru Ciurea, Mariana Costinescu, Magdalena Georgescu, Anca Cristina Gherman, Mihai Gherman, Ecaterina Ionascu, Zamfira Mihail, Aurelia Mihailovici, Ion Radu Mircea, Mihai Mitu, Alexandra Moraru, Mihai Moraru, Pandele Olteanu, Liviu Onu, Viorica Pamfil, Ion Rizescu, Octavian Schiau, Sabina Stroescu, Niculae Serbanescu, Stela Toma, Dan Simonescu, Catalina Velculescu, Ileana Zamfirescu, Florentina Zgraon), coordonat de filologul I.C. Chitimia.
Editia prezinta, “in oglinda”, facsimilul tipariturii originale, insotit, pe pagina din dreapta, de transcrierea interpretativa a textului. Notele filologice textuale, un consistent glosar si o “Nota asupra editiei” in care sunt prezentate principiile de transcriere adoptate intregesc aceasta editie.
b) cu titlul Biblia de la Bucuresti (1688), in seria Monumenta linguae Dacoromanorum. Au fost tiparite urmatoarele volume: Pars I, Genesis, Iasi, 1988 (autorii volumului: Alexandru Andriescu, Vasile Arvinte, Ioan Caprosu, Elsa Lüder, Paul Miron, Mircea Rosian, Marietta Ujica); Pars II, Exodus, Iasi, 1991 (autorii volumului: Alexandru Andriescu, Vasile Arvinte, Ioan Caprosu, Corneliu Dimitriu, Elsa Lüder, Paul Miron, Mircea Rosian, Marietta Ujica); Pars III, Leviticus, Iasi, 1993 (autorii volumului: Vasile Arvinte, Ioan Caprosu, Elsa Lüder, Paul Miron, Eugen Munteanu); Pars IV, Numeri, Iasi, 1994 (autorii volumului: Alexandru Andriescu, Vasile Arvinte, Ioan Caprosu, Ion Florea, Elsa Lüder, Paul Miron); Pars V, Deuteronomium, Iasi, 1997 (autorii volumului: Alexandru Andriescu, Vasile Arvinte, Ioan Caprosu, Eugenia Dima, Elsa Lüder, Paul Miron, Petru Zugun); Pars VI, Iosue, Iudicum, Ruth, Iasi, 2004 (autorii volumului: Alexandru Andriescu, Ileana Cimpean, Eugenia Dima, Doina Grecu, Gabriela Haja, Gustavo Adolfo Loria Rivel, Elsa Lüder, Paul Miron, Mioara Sacrieru Dragomir, Stela Toma. Consultant stiintific: N.A. Ursu); Pars VII, Regum I–II, Iasi, 2009 (autorii volumului: Al Andriescu, Tamara Adoamnei, Madalina Andronic, Elena Danila, Mioara Dragomir, Gabriela Haja, Elsa Lüder, Paul Miron, Adrian Muraru, Alexandra Roman Moraru, Mihai Moraru, Veronica Olaru. Consultant stiintific: Eugen Munteanu). Pars XI, Liber Psalmorum, Iasi, 2001 (autorii volumului: Al. Andriescu, Eugenia Dima, Gustavo Adolfo Loria Rivel, Elsa Lüder, Paul Miron. Consultant stiintific: N.A. Ursu).
Initiata in cadrul parteneriatului intre universitatile “Albert Ludwig” din Freiburg im Breisgau si “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, de profesorii Paul Miron (Freiburg), Vasile Arvinte si Alexandru Andriescu (Iasi), in anul 1986, editarea critica a Bibliei de la Bucuresti a fost conceputa ca o lucrare complexa de mari dimensiuni, care sa ofere o imagine completa a intregului ansamblu cultural reprezentat de prima versiune integrala a Bibliei in limba romana; caci, in afara de textul tiparit la Bucuresti in 1688, sunt editate integral si celelalte doua versiuni contemporane, cuprinse in ms. 45 si Ms. 4389. Dupa ample studii introductive de natura filologica si lingvistica, cele trei versiuni biblice romanesti din secolul al XVII lea sunt dispuse, “in oglinda”, pe coloane paralele. Pe coloana I este prezentat in facsimil textul chirilic original; coloana a II-a este rezervata aceluiasi text, transpus, in transcriere fonetica interpretativa, din grafia chirilica in grafia romaneasca actuala; a III-a si a IV-a coloana contin, in transcriere fonetica interpretativa, textul biblic corespunzator din Ms. 45 si, respectiv, Ms. 4389; in fine, pe coloana a V-a este tiparita o versiune adaptata de editori a respectivului text biblic, destinata sa faciliteze cititorului contemporan accesul la dificultatile limbii vechi. Aparatul critic al editiei este alcatuit dintr o sectiune de note filologice textuale si o alta sectiune de comentarii complexe (lexicale, traductologice, biblistica, arheologie biblica, onomastica biblica, referinte patristice etc.), legate de continutul fiecarui verset. Urmeaza indicele exhaustiv, de cuvinte si forme, al cartii biblice editate, conceput pe baze lexicografice (se dau corespondentele in germana si in franceza, se indica prima atestare a cuvintului si toate ocurentele in textul editat). In partea finala a fiecarui volum al seriei sunt date in facsimil si originalele celor doua versiuni manuscrise (Ms. 45 si Ms. 4389).
Lucrarile la aceasta editie, proiectata in 25 de volume, vor continua, pina la finalizarea ei, in cadrul “Centrului de Studii Biblico-Filologice «Monumenta linguae Dacoromanorum»“ infiintat recent in cadrul Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi.
c) cu titlul Biblia de la Bucuresti (1688). Text stabilit si ingrijire editoriala de Vasile Arvinte si Ioan Caprosu, volum intocmit de Vasile Arvinte, Ioan Caprosu, Alexandru Gafton si Laura Manea, Editura Universitatii “Alexandru Ioan Cuza”, Iasi, 2001.
4. Biblia Vulgata (1760–1761)
Desi independenta din punct de vedere textual de Biblia de la Bucuresti, aceasta versiune se mentine in cadrele stilului bisericesc al vechii romane literare si ale terminologiei biblico teologice traditionale. Initiativa de a traduce din nou integral Vechiul Testament apartine episcopului greco-catolic Petru Pavel Aaron. Pornind de la Vulgata, grupul de carturari greco-catolici coordonat de Petru Pavel Aaron (Gherontie Cotorea, Atanasie Rednic, Silvestru Caliani, Petru Pop de Daia, Ioan Sacadate, Grigorie Maior) a realizat in aproximativ doi ani (1760–1761) o versiune fluenta si relativ clara. Conservata in manuscris la Blaj, aceasta veche versiune romaneasca a fost editata sub titlul Biblia Vulgata, in 2005, la Editura Academiei Romane, cu un cuvint inainte de Eugen Simion, de un colectiv de filologi (Elena Ardeleanu, Remus Mircea Birtz, Elena Comsulea, Doina Grecu, Niculina Iacob, Elena Mihu, Valentina Serban) coordonat de istoricul Ioan Chindris. In cinci volume masive, editia cuprinde, transcrierea interpretativa a textului chirilic original, facsimile ale manuscriselor, indici lexicali pentru fiecare carte biblica, un indice de nume proprii, un studiu istorico filologic (semnat de Ioan Chindris) si unul lingvistic (apartinind Niculinei Iacob).
5. Biblia, adeca Dumnezeiasca Scriptura a Legii Vechi si a ceii Noao, care s au talmacit de pre limba elineasca pre intalesul limbii romanesti (…), Blaj, 1795.
Publicata la Blaj in 1795 de catre episcopul greco catolic Ioan Bob, masivul volum reprezinta rezultatul unei revizuiri atente efectuate de catre Samuil Micu (1745–1806) a textului tiparit la Bucuresti in 1688. Cunoscutul carturar ardelean a efectuat nu doar o actualizare din punctul de vedere al normelor limbii literare, ci si o interventie consistenta in textul Bibliei de la Bucuresti (1688), clarificind, prin raportare constanta la Septuaginta, dar si la Vulgata, multe din pasajele obscure, eliminind multe regionalisme (moldovenisme sau muntenisme), ca si unele grecisme sau slavonisme, in favoarea unor creatii lexicale interne care capatasera intre timp raspindire in uzul literar. In rest, Samuil Micu a respectat numarul si succesiunea cartilor biblice, mentinind in sumarul editiei sale toate “apocrifele”, inclusiv “Tratatul despre ratiunea dominanta” sau “Cartea a IV-a a Macabeilor”. Versiunea lui Samuil Micu a fost re publicata, in conditii grafice de exceptie, cu facsimilarea originalului, sub titlul Biblia de la Blaj, 1795. Editie jubiliara, cu binecuvintarea I.P.S. Lucian Muresan, mitropolitul Bisericii Romane Unite, Roma, 2000. Editor coordonator a fost Ioan Chindris, iar coordonarea filologica a fost asigurata de Eugen Pavel. Transcrierea interpretativa a originalului chirilic a fost realizata de Elena Ardeleanu, Ioan Chindris, Nicolae Edroiu, Elena Mihu, Florica Nutu, Dora Pavel, Eugen Pavel, Serban Turcus si Veronica Turcus, glosarul a fost realizat de Elena Comsulea, Valentina Serban si Sabina Teius.
6. Biblia de la Petersburg (1819)
Bibliia, ádeca Dumnezeiasca Scriptura a Legii vechi si a ceii noao, cu chieltuiala Rosienestii Sotietati a Bibliei, in Sanktpeterburg, in tipografia lui Nic. Grecea, in anul 1819, avgust, 15 zile.
Tiparita la Petersburg, in Rusia, sub ingrijirea lui Gavriil Banulescu-Bodoni, mitropolit de Chisinau, pentru romanii din Basarabia, la cererea si sub egida “Rosienestii Sotietati a Bibliei”, aceasta editie reprezinta o reproducere fidela, fara nici o interventie, a Bibliei de la Blaj (1795), model indicat in mod explicit in prefata, prin formula “carea mai inainte s-au tiparit in Transilvanie”. Respecta “canonul alexandrin”, incluzind cartile biblice “deuterocanonice” ale Vechiului Testament, dar fara Cartea a IV a a Macabeilor.
7. Biblia de la Buzau (1854–1856)
Biblia sau Testamentul Vechiu si Nou, acum mai indreptindu-se si curatindu-se de oarecare ziceri neobicinuite intr-aceasta tara, s a retiparit iarasi, in timpul pe cind armiile rosesti ocupau printipatul nostru, prin binecuvintarea, rivna si toata cheltuiala iubitorului de Dumnezeu Episcop al sfintei Episcopii Buzaul, D.D. Filoteiu, cavaler al ordinului Sf. Vladimir, clasul al treilea, Buzau, vol. I – 1854, vol. II–IV – 1855, vol. V – 1856.
Editia aceasta reproduce intocmai, in grafia de tranzitie a epocii, cu neinsemnate adaptari de natura lingvistica, textul Bibliei de la Blaj. Aceasta optiune este afirmata explicit si justificata, in “Procuvintare catre dreptcredinciosii cititori”, vol. I, p. 5 astfel: “Dintre Bibliile tiparite in limba noastra, mai bine talmacita si mai luminata la inteles este cea de Blaj; pe aceasta si noi am ales o de a o retipari, insa mai indreptata si mai curatita de ziceri invechite acum si obicinuite numai la fratii nostri ardeleni”. Ca si Samuil Micu, Filotei urmeaza canonul alexandrin, tiparind toate cartile “deuterocanonice” ale Vechiului Testament, inclusiv Cartea a IV-a a Macabeilor (“Tratatul despre ratiunea dominanta”), a carei mentinere este explicata cu argumente de ordin cultural general prin respectul fata de traditia locala: “Cartea aceasta nici Sf. Parinti nu o cunosc dumnezeiasca, nici in toate Bibliile grecesti nu este, pentru aceea nici intr aceasta Biblie n am voit din nou a o talmaci, ci precum se afla in Biblia cea veche romaneasca o am luat si numai pentru aceea o am pus aici, ca s au aflat in cea veche romaneasca, altmintrelea loc intre cartile Sfintei Scripturi nu poate sa aiba; asadar si noi intr aceasta de acum retiparire am lasat o iarasi fara alta talmacire, spre aducerea aminte de antica limba vorbitoare romana”.
8. Biblia lui Saguna (1856–1858)
Biblia, adeca Dumnezeiasca Scriptura a legii cei vechi si a cei noao, dupa originalul celor saptezeci si doi tilcuitori din Alexandria, tiparita in zilele prea inaltatului nostru imparat al Austriei Francisc Iosif I, subt privegherea si cu binecuvintarea excelentiei sale, prea sfintitului domn Andreiu, Baron de Saguna, dreptcredinciosul episcop al Bisericii Greco Rasaritene Ortodoxe in marele Principat al Ardealului, comander al Ordinului Leopoldin chesaro rej. austriacu si sfetnic din launtru de stat al majestatei sale chesaro regesci apostolice. Sibiiu, cu tipariul si cu cheltuiala tipografiei de la episcopia dreptcredincioasa rasariteana din Ardeal, la anul Domnului 1856–1858.
In masivul volum (1160 de pagini), ilustrat si cu 95 de gravuri de Gustave Doré, textele biblice sunt tiparite pe doua coloane, in grafia chirilica clasica. Intr o ampla introducere, Andrei Saguna ofera cititorilor informatii generale privitoare la istoria si receptarea Sfintei Scripturi. Frecvent citata si comentata de exegeti din unghiuri de vedere diferite, adesea cu implicatii confesional polemice, acest text al lui Saguna contine, intre altele, afirmarea principiului legitimitatii unei unice traditii textuale biblice in cadrul unei culturi nationale: “Limba Bibliei pentru un popor numai o data se poate face; daca s au invins piedeca cea mare a traducerii si daca poporul au primit limba aceea asa zicind in insasi fiinta sa, atunci urmatorii n au de a mai face alta, ci numai a o reinnoi si indrepta, asa cum ar fi reinnoit si indreptat traducatorul cel dintii al Bibliei, de ar fi trait pina in vremurile lor”. Mentionind cu scrupulozitate versiunile romanesti anterioare, Saguna omite tocmai editia Bibliei de la Blaj (1795) a lui Samuil Micu, al carei text il retipareste de fapt, prin intermediul editiei de la Sankt Petersburg din 1819.
9. Biblia sinodala (1914)
Biblia adeca dumnezeeasca Scriptura a legii Vechi si a Celei Noua, tiparita in zilele majestatii sale Carol I, regele Romaniei (…). Editia Sfintului Sinod, Bucuresti, 1914.
Revizuire a Bibliei de la Blaj (prin intermediul Bibliei de la Buzau si a Bibliei lui Saguna), efectuata, incepind cu anul 1895, din initiativa mitropolitului Iosif Gheorghian, de comisii succesive alcatuite din membri ai Sfintului Sinod. Este prima versiune in grafie latina autorizata de Biserica Ortodoxa. Interventiile in text sunt minore si nesemnificative in raport cu Biblia de la Blaj. Aceasta versiune s a bucurat de pretuirea si increderea unor reputati carturari ortodocsi, precum Dumitru Staniloae, Dumitru Fecioru si Bartolomeu Anania, care au considerat o ultima editie romaneasca reflectind cu fidelitate Septuaginta.
Excurs
Pina in acest moment, traditia textuala a Bibliei de la Bucuresti, trecuta prin revizia profunda a lui Samuil Micu, s a mentinut intacta, in sensul ca interventiile in text ale “diortositorilor” succesivi au fost minime si s au limitat la adaptari fonetice si morfologice, cu foarte rare inlocuiri ale unor cuvinte prin sinonime sau sintagme impuse de evolutia normelor literare. Pentru a ilustra aceasta realitate istorica, prezentam spre comparatie primele trei versete din capitolul I din Cartea prorocului Iona, asa cum apar ele in editiile traditionale succesive.
Mai intii o comparatie intre Biblia de la Bucuresti (1688) si Biblia de la Blaj (1795):
Biblia (1688)
1. Si sa facu cuvintul Domnului catra Ioná al lui Amáthi, zicind:
2. “Scoala te si pasa la Ninévi, cetatea cea mare, si striga intru ea, caci sa sui strigarea rautatii ei catra mine!”
3. Si sa scula Ioná a fugi la Tharsís de la fata Domnului si sa pogori la Iópi si afla corabie mergind la Tharsís si s au dat navlonul lui si sa sui intr insa ca sa mearga cu ei la Tharsís de la fata Domnului.
Micu (1795)
1. Si au fost cuvintul Domnului catra Ioná, feciorul lui Amáthi, zicind:
2. “Scoala si mergi la Ninévi, cetatea cea mare, si propoveduiaste intr insa, ca s au suit strigarea rautatii ei la mine”.
3. Si s au sculat Ioná sa fuga de la fata Domnului in Tharsís, si s au pogorit la Iópiia si au aflat o corabie care mergea in Tharsís si s au dat chiriia sa si au intrat intr insa sa se duca cu dinsii in Tharsís de la fata Domnului.
Se poate constata ca interventiile carturarului ardelean de la 1795 in textul Bibliei de la Bucuresti – interventii pe care le am marcat grafic prin aldine si italice – sunt importante, afectind nu doar chestiuni de ortografie, fonetica sau morfologie, destul de consistente si acestea, ci chiar substanta continutului textual, propunind optiuni de traducere diferite, prin care semnificatiile biblice originare devin mai clare si mai explicite. Le mentionam pe cele mai importante:
– in sintagma sa facu cuvintul Domnului, transpunere literala in Biblia (1688), Micu prefera verbul a fi, optiune personala, caci in Vulgata avem factum est;
– in loc de catra Ioná al lui Amáthi din Biblia (1688), Micu formuleaza mai clar relatia de rudenie Ioná, feciorul lui Amáthi, dupa Vulgata: ad Ionam, filium Amathi;
– Micu renunta la verbul pasa din vers. 2, devenit un arhaism, in favoarea lui mergi, sinonim de circulatie generala; aici Micu dovedeste o intuitie sigura a limitarilor stilului biblic traditional, caci orientarea lui latinista l ar fi putut determina sa nu renunte la o “relicva” lexicala de origine latina cum este verbul a pasa ‘a trece, a merge’;
– in locul verbului la imperativ striga din vers. 2 , Micu opteaza pentru propoveduiaste, inspirat probabil si de praedica din Vulgata, un termen mult mai explicit din punct de vedere semantic, dar si cu conotatii bisericesti mai adecvate;
– in secventa sa scula Ioná a fugi la Tharsís avem in Biblia (1688) un calc sintagmatic, constructia finala cu infinitivul fiind inlocuita de Micu printr o formulare cu conjunctivul, mai fireasca in limba romana: s au sculat Ioná sa fuga.
– in mod similar, constructia gerunziala corabie mergind la Tharsís este transformata de Micu intr o sintagma atributiva: corabie care mergea in Tharsís;
– in mod surprinzator, Micu inlocuieste neologismul navlon, “taxa platita de calatori capitanului unei corabii”, preferabil datorita preciziei functiei sale designative, prin termenul mai vag si mai general chiriia, desi in Vulgata putea constata prezenta aceluiasi grecism (lat. naulum).
Editorii ulteriori, fie ca au marturisit o sau nu, au supus textul lui Micu unor interventii minore, care tin in esenta de adaptarea la noile norme fonetice si morfologice. Simpla juxtapunere a acelorasi versete din Cartea lui Iona este elocventa in acest sens, facind inutile orice comentarii.
Micu (1795)
1. Si au fost cuvintul Domnului catra Ioná, feciorul lui Amáthi, zicind:
2. “Scoala si mergi la Ninévi, cetatea cea mare, si propoveduiaste intr insa, ca s au suit strigarea rautatii ei la mine!”
3. Si s au sculat Ioná sa fuga de la fata Domnului in Tharsís, si s au pogorit la Iópiia si au aflat o corabie care mergea in Tharsís si s au dat chíriia sa si au intrat intr insa sa se duca cu dinsii in Tharsís de la fata Domnului.
Bibl. 1819
1. Si au fost cuvintul Domnului catra Ioná, feciorul lui Amathí, zicind:
2. “Scoala si mergi la Nineví, cetatea cea mare, si propoveduiaste intr insa, ca s au suit strigarea rautatii ei la mine!”
3. Si s au sculat Ioná sa fuga de la fata Domnului in Tharsís, si s au pogorit la Ióppiia si au aflat o corabie care mergea in Tharsís si s au dat chíriia sa si au intrat intr insa sa se duca cu dinsii in Tharsís de la fata Domnului.
Filotei (1854–1856)
1. Si au fost cuvintul Domnului catre Iona, feciorul lui Amati, zicind:
2. “Scoala si mergi la Ninevi, cetatea cea mare, si propoveduieste intr insa, ca s au suit strigarea rautatii ei la mine!”
3. Si s a sculat Iona sa fuga de la fata Domnului in Tarsis, si s a pogorit la Ioppia si a aflat o corabie care mergea in Tarsis si s a dat chiria sa si au intrat intr insa, sa se duca cu dinsii in Tarsis de la fata Domnuluiz.
Saguna (1856–1858)
1. Si au fost cuvintul Domnului catra Ioná, feciorul lui Amathi, zicind:
2. “Scoala si mergi la Ninevi, cetatea cea mare, si propoveduiaste intr insa, ca s au suit strigarea rautatii ei la mine!”
3. Si s au sculat Iona sa fuga de la fata Domnului in Tharsis, si s au pogorit la Iopiia si au aflat o corabie care mergea in Tharsis si s au dat chíriia sa si au intrat intr insa, sa se duca cu dinsii in Tharsis de la fata Domnului.
Biblia sinodala, 1914
1. Si a fost cuvintul Domnului catre Ionà feciorul lui Amatì, zicind:
2. Scoala si mergi la Ninevi cetatea cea mare, si propovedueste intr’insa, ca s’a suit strigarea rautatii ei la mine!”
3. Si s a sculat Ionà sa fuga de la fata Domnului in Tarsìs, si s’a pogorit la Ioppia, si a aflat o corabie, care mergeà in Tharsis, si s‘a dat chiriea sa, si a intrat intr’insa, sa se duca cu dinsii in Tarsis de la fata Domnului.
Acest articol nu poate fi comentat in acest moment.
